sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Am obosit.


        Am obosit să fiu eu, atât de complicată încât până şi mie îmi e greu să mă înţeleg. Am spus şi o să mai repet, până o să ajung eu să mă îndrăgostesc în adevăratul sens al cuvântului o să treacă mult timp. Am obosit să-mi pun speranţele în fiecare om ce-mi apare în drum doar din frica de a nu rămâne pe afară. Am obosit ca de fiecare dată când fac acest lucru să fiu lovită din toate părţile pentru a mi se reamintii că asta nu este pentru mine.. pur şi simplu nu sunt făcută pentru a ţine la cineva. Perechea mea sunt tot eu. Nu există ocazie de care viaţa nu profită pentru a-mi da pălmi, chiar pumni. Am obosit să mă întorc mereu de unde am plecat cu speranţa că voi mai găsii măcar puţină iubire pierdută.. rătăcita.. care îmi va fi destulă să merg mai departe şi să nu fie niciodată aşa.
       Am obosit să fiu înconjurată de oameni proşti, atât la propriu cât şi la figurat.. Încapabili, aiuriţi, buni de nimic! Nici măcar pentru a critica. Doar papagali cu tupeu şi cu lipsă de raţiune. O turmă de oi, fără pic de voinţă.. N-ar putea nici să facă o propoziţie cap coadă fără să se gândească puţin sau să-şi dea cu părerea între ei dar aminte să fie în stare să asculte..
       Am obosit de aceeaşi dimineaţa care se tot repetă.. acelaşi autobuz plin cu oameni adormiţi care habar n-au încotro se duc, care au învăţat mecanic drumul şi nici măcar nu conştientizează că viaţa trece pe lângă ei, şi nu vor rămâne decât cu regretul că nu au făcut nimic! N-au fost cu nimic mai buni ca restul.
Am obosit chiar şi să mă zbat să reuşesc, nu văd nici un rezultat. Am obosit să dau din picioare să arăt lumii că viaţa nu înseamnă doar să exişti.. Ai nevoie de pericol, risc, imprevizibil, spontaneitate..
       Am obosit ca atunci când cineva mă întreabă ce fac să răspund cu ''Bine'' doar pentru simplul fapt că orice răspuns aş da, oricât de complex şi complet ar fii nu impresionează cu nimic, nu ajută cu nimic.. feedback-ul va fi tot jalnic. Am obosit să-mi fie frică de vocile calde, de mângâieri. chiar şi de zâmbetele fără nici un motiv, pentru că ştiu sigur că vor ceva înapoi, vor să-mi ia şi ce mi-a mai rămas.. Am obosit să simt durerea asta în piept pe care oricât aş încerca nu o pot explica, e o durere ciudată.. de nevindecat.

     Am obosit să vorbesc singură.. am obosit.. vreau să mă odihnesc.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu