joi, 27 februarie 2014

Ciudaţii de noi.

       Am auzit că oamenii ameţiti şi copii spun mereu adevărul..
   Fiind puţin din amândouă aş vrea să mă descarc mie însămi..

    Dar nici nu ştiu de ce vorbesc atât despre el când ar trebuii să vorbesc despre mine.. defapt despre mine când sunt cu el..
    Dragostea noastră este ciudată.. atât de ciudată încăt mereu îi spun că îl iubesc până mâine.. iar 'mâine' o să mă întrăgostesc din nou de el..şi rămânem blocaţi în acelaşi cerc, el nu poate renunţa la mine iar eu.. eu nu pot să neg că ţin la el.. şi ţin la el în modul 'orice ar face îi găsesc o scuză, pentru că ştiu că pentru mine e altfel'. E genul de iubire nebună. geloasă, posesivă, palpitantă, cu şotii.. şi ajunge chiar să fie o obsesie. Chiar dacă toţi spun că asta nu e iubire.. e felul nostru de a iubii. Prefer să mă chinui în fiecare zi, să mă cert, să mă bat şi să mă întristez din orice nimic dar să ştiu că pentru iubirea asta eu am luptat, merit tot.. fiecare centimetru şi milimetru a fost scris să fie al meu. E genul de iubire pe care restul nu o înţeleg.. pentru că ei nu ştiu, nu înteleg şi eticheteză greşit.. Iubirea nu ţine cont de nimic, dar dacă este iubire adevărată are legi nescrise.. iar una este să nu te laşi influenţat de nimeni şi să asculţi doar inima, iar dacă ea spune că mai merită o şansă.. atunci calcă-ţi pe orgoliu şi încearcă.. iar şi iar şi iar până o să reuşiţi sau nu o să vă mai iubiţi!
     Suntem atât de ciudaţi împreună dar mai bine să fim etichetaţi ciudaţi decât să fim separaţi şi trişti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu