Am văzut în el ce nu am văzut în nimeni, duritatea și afecțiunea cum lovesc ambele deodată, ambiția și neîncrederea, puritate și efemer, ideal și totuși imperfect.
Deși am ascultat fiecare cuvânt spus de el, am refuzat să iau în considerare și primul sfat pe care mi l-a dat, am refuzat să renunț la ceva chiar daca nu vedeam nici o continuitate, deși sunt ferm convinsă că persoana lui ar fi putut să fie tot ce am nevoie, ar fi putut să mă protejeze, să ofere cel mai pur și intens sentiment, să mă sprijine și chiar să mă ajute să evoluez oferindu-mi liniște, genialitate și un strop de spontaneitate.. în același timp, la fel de convinsă sunt și de faptul că în formula în care eram, atât de departe și cu caracterele noastre îmbibate în orgoliu și mândrie nu am fi avut nici un moment de pace. De ce ți-e frică nu scapi, nici eu nu am scăpat de pierderea celui mai interesant om și de cuvintele dure, fără rost..
Ar fi absurd să caut un vinovat, s-a petrecut inevitabilul și consider că e cel mai bun lucru care ni s-ar fi putut întâmpla. Nu sunt pregătită, sunt cuprinsă de frică de viitor, de eșec, sunt debusolată și n-am idee pe ce drum să o apuc, nu poți cere siguranță când fix asta îmi lipește și fix de asta am nevoie. Nu pot să mă gândesc la un viitor în compania cuiva când eu nu știu ce fel de viitor mi-aș dorii, nu pot să promit niște chestii în care nu cred, pe care nu mi le doresc, cel puțin în momentul de față. Sunt îngrozită de tot ce ar putea urma și tot ce vreau este să-mi pun ordine în țeluri, dar cum să fac asta când din toate direcțiile se cere, mi se cere, suflet, afecțiune, sfat, grijă, siguranță, și cum să ofer cireașa de pe tort când eu încă nu am construit blatul..
Sunt un spirit liber și nu concep să fiu legată de picior când cerul deja nu mai este o limită.
Sunt convinsă că o să ajungă să citească asta, de aceea închei spunând că: Sufletul tău pereche s-ar putea să nu te considere sufeltul său pereche.
