Logic.

    E atât de ciudat, parcă nimic din ce-i în jur nu trezeşte nici un sentiment în mine. Tot ce se întâmplă, bun sau rău, îmi e indiferent. Oricât aş încerca să găsesc ceva permanent, să nu mai fie nevoie să fac schimbări în viaţa mea, să nu-mi mai fie frică că o să-l pierd, devenind stresantă, prea ocupată să-l ţin lângă mine, ca într-un final să-l fac eu să plece, nu pot. Tot ce e bun în viaţa o dată şi o dată tot pleacă, la fel şi cu chestiile rele. Niciodată nu poţi fi sigur pe ceva, să poţi să spui că o să-ţi aparţină mereu. Indiferent de ce e: oameni, obiecte, chiar si sentimentele pleacă, poate nu pentru totdeauna, pentru că mereu vor rămâne amintirile, sigurul lucru nemurior.
         Te întrebi câteodată ce sens are viaţa, te naşti, creşti, te maturizezi, exişti şi mori. Doar atât !? Atunci ce rost are? Să treci pur şi simplu prin viaţă fară să trăieşti cu adevărat e ca şi cum ai renunţa la un obiect pentru că e la câţiva centimentrii de tine, şi îţi e prea greu să te rici să-l iei. Încearcă să trăieşti măcar puţin, pentru că niciodată nu şti ce va fi mâine. Trăieşte azi, pentru că mâine poate nu vei mai avea şansa .