Povestioarăă 4.

- Nu trebuia să faci asta .. mai ales pentru mine.
- Ba da, nu pot sta fără tine. Fără să mă faci să râd din orice nimic, fără să-ţi povestesc totul, fără să pot fi eu însumi .Dacă Daniela nu poate înţelege asta, nu e problema mea.
În clipa următoare erau îmbrăţişaţi, încercând să-şi potolească dorul. Buzele lui se apropiau uşor de faţa ei.. În sfârşit visul ei devenea realitate, vroia să oprească timpul, dar nici măcar o eternitate nu ar fi fost de ajuns. Buzele lui, lipite de fruntea ei, o face să deschidă ochii, dezamăgită de situaţie, deci era adevărat.. Niciodată nu va fi altfel, nu avea cum.
- Off, surioara mea nebună.
- Da.. surioara ta..
Timpul trecea tot mai repede când erau împreună, în sfârşit era totul normal, cum vroiau toţi să fie. Erau mereu unul lângă altul, mereu cu zâmbetul pe buze. Aşa a trecut iarna, dar nu avea să mai treacă mult timp, era totul prea bine .

-Alo?
-Vin-o repede, Bianca a avut un accident .

În 10 minute a ajuns la spitalul unde era ea, nu ştia dacă e grav, dar deja simţea cum o parte din el se stinge. Când intră în camera ei, o lacrimă aleargă pe obraz.. Era de nerecunoscut, avea arsuri pe majoritatea feţei. Maşina în care era a derapat şi a luat foc. Era grav, doctorii nu îi dădeau şanse la viaţă.
- Heii .. cum te simţi?
- Ştiu că n-o să scap..
- Nu vorbi aşa, tu poţi. Ştiu că poţi ..
- Nu .. Vreau doar să ştii că te iubesc..
- Şi eu te iubesc, doar eşti surioara mea.
- Nu .. te iubesc. Iubesc ce eşti tu, ce sunt eu lângă tine, cum zâmbeşti.. te iubesc.. mereu te-am iubit.
- De ce-mi spui asta abia acum?
- Pentru că acum, nu mai am cum să te pierd, nu mai poţi să fugi de mine.