Povestioarăă.

E o altă poveste, o poveste cu un final nu tocmai ca în filmele alea siropoase pe care le-am urmărit cu toţii măcar o dată .
12 Noiembrie 2004, o zi rece, şi posomorâtă, nu prea bună pentru o plimbare, dar ce altceva să facă.
Bianca hoinărea aiurea pe străzi, cu gândul atât de departe încât nu era prea atentă pe unde merge.. Avea un zâmbet specific de adolescentă îndrăgostită, se gândea la Liviu, prietenul ei cel mai bun . Se ştiau de mai bine de 5 ani, erau mai tot timpul împreună, fără ca el să ştie ce simte ea cu adevărat. Oricât de sincer era zâmbetul ei, ştia că este în zadar, el nu se va uita niciodata la o fată aşa simplă ca ea. Şi în plus, avea prietenă de doi ani .. Trebuia să-l uite, nu era genul să strice relaţii.
Stricând liniştea îi sună mobilul, era el .
- Da?
- Ce faci ? Unde eşti ?
- Mă plimb, acum merg acasă, de ce ?
- Aa, nu, nu pleca, aşteaptă-mă şi pe mine.
- Grăbeşte-te .
După 5 minute îl vede traversând strada către ea. Deja tremura, era emoţionată, ca şi când ar fi fost prima dată când îl vede.
- Ce cauţi prin părţile astea străino ?
- M-am săturat să stau în casă, vroiam să ies puţin, şi nici nu ştiu când am ajuns aici .
- Aşa de îndrăgostită eşti .
- Dacă ai ştii .