A rămas în uşă cu lacrimi în ochi şi inima ruptă, nu ştia ce să facă. Simţea că înnebuneşte, fiecare loc, obiect, cuvânt îi amintea de ea. Ştia că odată cu ea, pleacă tot ce iubeşte, dar nu putea să facă nimic, o cunoştea, nu-l va ierta niciodată. Rămâne căzut pe jos până dimineaţa, viaţa lui nu mai avea sens.
După alţi câţiva ani, vede în parc o femeie cu un copil, semăna prea mult cu Bianca, de aceea se apropie firav încercând să vadă mai bine ..
Era ea, aceaşi femeie frumoasă, parcă neatinsă de trecerea anilor, dar şi un copil .. Ştia că o pierduse pentru totdeauna acum, probabil avea o familie, şi era fericită , nu avea rost să se apropie..
- Mamii, de ce am venit aici?
- Pentru că aici, eu şi tatăl tău ne întâlneam mereu ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu